Ivan Bianco Levrin (Ronco Canavese – Torino)
1° Classificato Premio Provincia di Torino
En tel mèh dla val verdà o eret prariond con tòt atòr de bosson pieun de ghie. La mahca Comba voleit lo pra tòt per sé, e se o ruavet carcun i aveit troua mé fare per mandalo via: mé i òm i ant en cin da goardia, chii i aveit en cinghial chi aveit fait ruar da la piana.
Lo cinghial Fiairòggni o se demandavet paré per via del gram fia che la mahca i aveit giuntà a la behti, fait con en pacioc d'erbe magiche. Dareui co pisìvet Fiairòggni o rehtavet en gram fia, ma en fia paré fòrt che pi gnun i poseit avizinasse.
Na matin de primà dui gioni ciamòss en te son virier tuti li cianton i sont rua o prariond belle che conteunt de tanta erba fiorìa. Li ciamòss me tuti i sant per sia naturi i mingiont l'erba e i se genont gneunt dli cinghial chi mingiont le réis e la fruti, ma canche Fiairòggni o set avizinà i sont ciampì pì che en pressia.
"Ahtu sentì che gram fia co'at?" o dit lo prim ciamoss.
"Si, aht ampossibil rehtar, gei mai sentì na fiairòggni parè!" o li rahpond lo second. Loteun da bucasse en te iuei e li dui i san tomont su pli bric a ciambe levaie.
Da sia barma la mahca Comba i riivét a boccì largi:
"Bravo Fiairòggni, bin fàit!"
Carchi teun apré en fioler che o alavet per bolè o veit prariond e o deciddet da meinar su sie feie. Con en haoheut o slarge lo pasaggio a mèh dli bosson, entant che son cin o puhteit le feie da derer, fina a verle tute en sel prariond.
Ma da sia barma la mahca Comba i véit le féie e i bràiet a Fiairòggni:
"Tarèl den behtion, dunete n'andi a mandar via he bestie leui ba, se te ve gneunt che te traseui en tel bui pieun se savon!" Nò; nò, proppi nò! Al behtion mahché a pensar da doei lavasse o li venivet da piorar! E aleuira con na corsa o roet al prariond entant chelo cin o se nan taiet e o se buttet a baolar.
A sentìer logram fia e lo fòrt baolar del cin, le feie hpaventaie i se trant da tute le bande, e lo fioler o at son da fare a portale via dal pra pla medemma vì da dareui chi eront rua. Mahchè lo cin o hercavet da tenier lògn Fiairòggni e puhtilo en ten cianton, ma lo cinghial aleret paré fòrt che gnanca die cin i posònt fermalo. Lo cin del fioler o reuseit a salvasse pasando deint a en béiro sòt a na palèvra, en béiro co surtive da n'aotò cianton, e FiairOòggni aoe so trait a n'aria tòt a tòr al trò grò per pasar. Ròs da la rabbi lo cinghial doant da retornar a la barma o pisset en tel béiro, creiando che lo cin o fusset encò dedint.
La vòrp i reussivet gneunt a farsene na razon.
La tana ruinai, teppè da tuti li cianton, ma pi che tòt en fia si gram e si fòrt da gneunt posei intrar.
"Fiairòggni, ecco n'aota dle sie!" i braiie la vòrp, "ma ‘htiàggiò n'ei preui!"
L'indeman la vòrp i demande le ghie, li tarpon e i'ahcorbah de prariond, per ahpiegali sia idea.
"Vozaotri" i dit a i'ahcorbah, "iedde da alar pe i'ort dla val e portar su de pevroncin fort e de caròte. Le ghie i'ant da ruzaier le caròte da na banda per farli en béiro e butali dedint de pevroncin e apré li tarpon i pòrtont le caròte da sot tèrra, en mòdda chi sembiònt chersue ichì."
"E aprè?" o demandet en tarpon.
E la vòrp i li rahpont:
"A Fiairòggni i li piant le caròte, hpereun co nan mingeit cheteunte, li pevroncin i duiront fare son efét!"
Lo giòr aprè Fiairòggni alerèt en treun da fare son sòlit gir, canche o veit en tel prariond le caròte. Guiard me en meinà lo cinghial, per fare pì en pressia encò, o fait che mingile seunsa mahcile fina a sentier la panhi pieina. Ma me la vòrp i aveit pensà li pevròncin fort i tardont gneunt a fare son efét.
Carche menutte apré al behtion lo derer o li bruzivet paré fòrt che o creivet da verra le fiamme, e o se buttet a fure dehperà, fure, fure...
“I l’an vut depoi Pont” i dit na ghia.
"I man dit chi l'an vut o Ciahtlamont" i dit n'aota.
Da sia tana neva la vòrp i sla rit:
"Orà se la mahca i vet goernasse prariond iat da venier chii, seunsa ambehtiar le.behtie con Fiairòggni!"
La mahca Comba preiti da onta e vegoggni per ehte meno furba de na vòrp, i se net alai en te n'aota val dareui co li fusset gnun chi la cugnesisse, e paré da ho giòr ichì le behtie de prariond i ant posù fare na vitta tranquila e seunsa li fia de Fiairòggni.
commenta