E arturnerai, perché arturnàa besògna
e i passi mèi me meneràn a r'usc
sunènd encòo sciu qui risòi antìghi
ch'er mè magùn li uràn pesà andeghènd.
Arturnerai. R dì serà già grànd
d'in sùu luzènt a in'aria de cristàll,
sciu 'n vèrd vìv per li mèi argordi
de camìn fàiti e de suùu versàa.
O encòo, r serà sciu r'ura da matìn
e r li urà a negia a aspeitàa r mè muntàa.
Con ina cuvèrta ch'in se vìra en còl
per rèn sentìi, per tut asciubiàa...
E deré r'usc, fàita sautàa a crica,
tut r mé mùnd.
E r me dirà: «Bondì!». Com se rèn fuss,
com a chi è mai partì..
E la serà granda, r'ura de cur dì
ch'e arturnerai.
La serà a paze. Re rest serà finì.
|
commenta